Menu
Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici
  • Anunțuri
    • Achiziții
    • Angajare
    • Comunicate de presă
    • Evenimente științifice
  • Acte normative
    • Medico-legale
      • Ordonanța 1/2000
      • HG 774 – Regulament
      • Norme – 1134/2000
    • Tarife medico-legale
    • Norme metodologice
      • Termene
      • Stabilire vârstă
      • Psihiatrie
  • Despre institut
    • Conducere
    • Structură organizatorică
      • Prosectură și medicină legală clinică 1
      • Prosectură și medicină legală clinică 2
      • Psihiatrie medico-legală
      • Genetică medico-legală
      • Serologie medico-legală
      • Antropologie și identificare medico-legală
      • Anatomie patologică
      • Toxicologie medico-legală
    • Istoric
    • Resurse umane
      • Declarații de avere și de interese
      • Transparența veniturilor
    • Informații financiare
      • Surse de venituri și cheltuieli
      • Modalități de plată a prestațiilor INML
      • Buget
      • Bilanț
      • Situație restanțe plată
    • Certificare ISO
    • Avertizori de interes public
    • Codul de Etică şi Conduită Profesională INML Bucureşti
    • Experți medico-legali
      • Experți medico-legali oficiali INML
      • Experți numiți la solicitarea părților (național)
      • REMA
    • Plan de integritate
  • Documente de interes
    • Lista cuprinzând categoriile de documente produse și/sau gestionate de INML
    • Legături utile
      • Instituții partenere
        • Ministerul Sănătății
        • Consiliul superior de medicină legală
        • IML Iași
        • IML Cluj-Napoca
        • IML Timișoara
        • IML Târgu Mureș
        • IML Craiova
      • Jurnale
      • Societăți
  • Ce să fac dacă
    • Am suferit leziuni traumatice și doresc efectuarea unui act medico-legal la cerere
    • Instanța solicită efectuarea unei expertize pentru stabilirea paternității prin metode serologice
    • Am primit o ordonanță pentru examinare medico-legală clinică
    • Doresc efectuarea unei expertize de paternitate la cerere, prin examen serologic
  • Contact
    • Audiențe
    • Reprezentant mass-media
      • Contact reprezentant mass-media
      • Cerere acreditare presă
    • GDPR
Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici

Genetică medico-legală

 

 

Șef Laborator: Dr. Ligia Bărbării

Acte medico-legale efectuate și la cererea cui:

Teste ADN efectuate:

  • Teste ADN pentru cercetarea paternității
  • Teste ADN pentru cercetarea maternității
  • Teste ADN pentru stabilirea altor tipuri de relații de înrudire biologică
  • Teste ADN pentru adopții internaționale sau emigrare

La cererea cui:

  • La solicitarea instanțelor de judecată
  • La solicitarea organelor judiciare
  • La cererea persoanelor fizice interesate

Tarife pentru testele ADN:

  • 2700 lei – Expertiza ADN de paternitate (indiferent dacă la testare participă un trio format din mamă, copil și prezumtivul tată biologic, sau un cuplu reprezentat de copil și prezumtivul tată biologic)
  • 900 lei – Cost pentru orice probă suplimentară testată în cadrul expertizei
  • 1400 lei – Cost per probă biologică testată pentru expertizele ADN care vizează cercetarea unor relații de înrudire

Contravaloarea expertizei se achită fie direct la casieria institutului, fie prin mandat poștal sau transfer bancar în contul INML București (cont RO90TREZ70420G330400XXXX, Trezoreria Sector 4 București, CUI 4420554).

Pentru cazurile în care instanța hotărăște acordarea unui ajutor judiciar de stat, costurile urmează a fi achitate de Ministerul Justiției.

Date de contact:

Laborator Genetică – INML București
Șoseaua Vitan Bârzești nr.9, 042122, sector 4 București
Tel: 031 4230718 (direct în laborator)
Email: genetica@inml-mm.ro

Program:

Program de prelevare a probelor biologice: LUNI până VINERI între orele 9.00-12.00, exceptând sărbătorile legale.

Instanțele de judecată sunt cele care convoacă părțile pentru recoltarea de probe și stabilesc DATA și ORA la care părțile se prezintă la INML.

Persoanele private se vor programa telefonic la secretariatul Laboratorului: 031 4230718.

Procedura de prelevare a probelor biologice:

  • Probele biologice utilizate pentru testarea ADN sunt reprezentate de eșantioane de salivă, care se recoltează cu ajutorul unor tampoane de vată sterile prin ștergerea feței interne a obrazului.
  • Prelevarea probelor de salivă este o manevră medicală neinvazivă care nu presupune niciun risc pentru persoana supusă testării.
  • Probele de salivă sunt recoltate în cadrul Laboratorului de Genetică de către personal calificat.

Participarea la procedura de prelevare a probelor este condiționată de:

  • Prezentarea unui act de identitate (carte de identitate, pașaport sau certificat de naștere pentru minorii sub 14 ani)
  • Semnarea unui acord scris al persoanelor ce urmează a fi testate genetic

Comunicare rezultate:

  • Rezultatele sunt comunicate în scris în cadrul unui Raport de Expertiză Medico-Legală care se realizează în termen de 10 – 60 de zile lucrătoare, de la data recoltării probelor biologice.
  • Explicații legate de concluziile expertizei pot fi obținute de la experții laboratorului fie în scris, fie direct la sediul laboratorului, în cadrul unei audiențe care necesită o programare prealabilă.
  • Rezultate sau explicații pe marginea rezultatelor nu se comunică telefonic.

NOTĂ: Termenul de finalizare al unei expertize de paternitate variază în funcție de complexitatea lucrării expertale și de gradul de încărcare al Laboratorului. Termenul comunicat se poate prelungi în cazul în care Laboratorul înregistrează solicitări cu caracter de urgență din partea sistemului judiciar. Orice modificare a termenelor se comunică instanțelor și solicitanților persoane fizice.

Alte informații utile:

Informații generale despre testele ADN

O ființă umană ia naștere și se dezvoltă dintr-o celulă-ou, ce reunește în proporții egale zestrea ereditară a celor doi părinți. De la stadiul de celulă-ou până la completa sa desăvârșire biologică, o ființă umană reprezintă o configurație genetică nouă, unică, irepetabilă și constantă în timp.

Fiecare individ uman posedă de la naștere un cod genetic unic, al cărui suport material este reprezentat de molecula de ADN (acidul dezoxiribonucleic). Titlul de unicat al fiecărui individ uman nu este contrazis până în prezent decât de gemenii monozigoți (proveniți din aceeași celulă-ou).

Testarea ADN este considerată în prezent cea mai performantă metodă de stabilire a relațiilor de înrudire biologică dintre indivizii umani.

Cadrul legal

Testele ADN sunt larg acceptate de către sistemele juridice civile și penale din întreaga lume, iar legislația din România nu face excepție. Rezultatul unei testări ADN formulat în cadrul unei expertize medico-legale constituie un mijloc de probă în procesele civile și penale.

Cercetarea filiației prin examen ADN se efectuează la solicitarea instanțelor de judecată sau la cererea persoanelor fizice interesate, în cadrul laboratoarelor specializate aparținând Institutelor Medico-Legale, în conformitate cu art.31 din Ordinul nr.1434/2023 al Ministerului Sănătății și nr. 687/C al Ministerului Justiției (publicat în Monitorul Oficial 370/2023).

Laboratorul de Genetică din cadrul INML București

Este primul laborator specializat de genetică medico-legală înființat în România, respectiv în anul 1998, fiind un laborator de referință la noi din țară. Laboratorul dispune de dotare tehnică corespunzătoare standardelor internaționale și personal înalt calificat, cu stagii de formare profesională în străinătate.

Echipa de experți are o componentă multidisciplinară fiind alcătuită din medici legiști, biochimiști și biologi. Testările ADN se efectuează utilizând kituri de reactivi și echipamente de analiză omologate pentru identificările de persoane în domeniul geneticii judiciare.

Protocolul de analiză genetică aplicat în laborator urmează recomandările Societății Internaționale de Genetică Judiciară, încadrându-se din acest punct de vedere în standardele de analiză recomandate și acceptate la nivel internațional.

Laboratorul deține Certificare ISO în Sistemul de Management al Calității conform cerințelor standardului SR EN ISO 9001:2008 (Certificat 7550 C/2011 – CERTIND).

Testele ADN de paternitate

Legătura dintre un copil și tatăl său poartă numele de paternitate. Fiecare ființă umană moștenește de la părinții biologici material genetic în proporții perfect egale de: 50% de la mama biologică, respectiv 50% de la tatăl biologic.

Comparând profilul ADN ale unui copil cu profilul ADN al mamei se pot identifica cu precizie caracterele genetice moștenite pe linie maternă. Prin eliminare, se deduc acele caracteristici din profilul ADN al copilului ce provin de la tatăl biologic.

Paternitatea poate fi stabilită și pentru cazuri în care mama lipsește, testându-se doar copilul și prezumtivul tată biologic. Nu există restricții legate de vârsta la care se poate face o testare ADN, aceste testări putându-se efectua imediat după nașterea copilului.

Situații speciale în care se solicită cercetarea paternității

Testarea prenatală a paternității

Deși stabilirea paternității este posibilă din punct de vedere tehnic înainte de nașterea unui copil, medicii sunt unanim de acord că testarea ADN trebuie amânată până la momentul nașterii copilului datorită riscului de avort pe care îl implică procedurile de recoltare a probelor biologice de la femeia gravidă. Atât puncția amniotică cât și recoltarea de vilozități coriale au un risc de avort estimat la 2%. Testarea ADN prenatală se justifică numai în situații cu totul speciale, cum ar cazul unei sarcini rezultate ca urmare a unei agresiuni sexuale.

Testarea paternității când prezumtivul tată biologic nu este disponibil

Dacă nu există posibilitatea recoltării de probe biologice de la o persoană prezumată a fi părinte biologic (fiind decedată, dispărută, domiciliată în altă țară etc.), atunci investigația genetică se poate realiza folosindu-se:

  • Probe biologice prelevate de la rude apropiate ale acesteia (părinții persoanei, copiii legitimi, frații și surorile, nepoți, bunici, unchi, veri – până la gradul III)
  • Probe biologice arhivate în unități medicale
  • În situația în care persoana în cauză este decedată și nu există rude apropiate disponibile sau probe arhivate pentru testare, se recomandă testarea unor probe biologice de os prelevate prin procedura de exhumare

Experții laboratorului sunt cei care recomandă, în funcție de situația concretă a fiecărui caz în parte, ce tip de probe urmează a fi utilizate pentru ca investigația genetică să conducă la un rezultat cu grad înalt de concludență.

Testarea ADN solicitată pentru cercetarea altor tipuri de relații de înrudire biologică

Testarea maternității

Se efectuează în cazuri de înregistrare tardivă a nașterii, pentru copiii născuți prin procedee medicale de fertilizare, când se suspicionează schimburi accidentale sau voluntare de copii, adopții ilegale, abondonuri, pruncucidere, etc.

Testele ADN pentru adopții internaționale sau emigrare

Legislația multor state solicită efectuarea de teste ADN pentru copii născuți în afara granițelor țării respective, copii care fac subiectul unor adopții internaționale sau în cazul unor cereri de emigrare având ca obiectiv reîntregirea familiei.

Testele ADN pentru stabilirea unor relații de înrudire complexe

Familiile interesate să stabilească anumite relații de înrudire biologică pot recurge la testele ADN. În cadrul INML se primesc pentru expertizare doar solicitări oficiale, venite din partea instanțelor de judecată.

Testările ADN pot stabili cu un grad înalt de probabilitate dacă există sau nu o relație de înrudire între frați buni sau vitregi, între bunici și nepoți, între unchi/mătuși și nepoți, între veri (până la gradul de înrudire III).

Pentru cazurile unde se solicită determinarea unor relații de înrudire complexe este recomandabil ca instanțele de judecată și părțile implicate în proces să contacteze telefonic sau în scris Laboratorul de Genetică, pentru a stabili de comun acord cu experții strategia de investigație genetică, respectiv care dintre rude trebuie convocate pentru prelevarea de probe biologice în vederea testării ADN.

Markerii genetici utilizați pentru testarea ADN

Testele de paternitate se efectuează în mod uzual folosind markeri ADN de tip STR (short tandem repeats – tandemuri repetitive scurte).

Numărul de markeri ADN utilizați pentru o testare diferă de la un laborator la altul, neexistând un număr prestabilit de markeri ce trebuie investigați. Pentru a se atinge o probabilitate de paternitate de peste 99,99% este de regulă necesară investigarea unui set de minimum 10-11 markeri STR.

În cadrul Laboratorului de Genetică al INML se testează de rutină un set minimum 16-18 markeri ADN de tip STR, însă bateria de markeri genetici poate fi lărgită în funcție de complexitatea cazului.

Pentru completarea investigațiilor genetice în cazuri mai speciale sau cu grad înalt de complexitate se pot utiliza și markeri ADN specifici cromozomului sexual Y (STR-Y) și cromozomilor X (STR-X).

Un copil moștenește de la părinții săi cei doi cromozomi sexuali (mamele sunt XX și tații XY): o fetiță moștenește un cromozom X de la mamă, și un cromozom X de la tată, un băiat moștenește un cromozom X de la mamă și cromozomul Y integral de la tată.

Istoria filiației biologice a indivizilor umani

Mecanismele prin care se moștenește materialul genetic uman în succesiunea generațiilor au fost îndelung studiate, cercetarea paternității reprezentând o provocare a medicinei legale din cele mai vechi timpuri.

Cunoașterea acestor mecanisme la nivel molecular permite în prezent stabilirea cu acuratețe a filiației biologice a unui individ uman. Astfel, excluderea sau confirmarea unui bărbat într-un proces de paternitate poate fi pronunțată cu maximum de certitudine.

În ultimele două decenii, testarea ADN a fost unanim acceptată de sistemele juridice din întreaga lume fiind considerată o probă științifică obiectivă și irefutabilă.

Stabilirea legăturilor de sânge ale unui individ a reprezentat o preocupare constantă de-a lungul istoriei umanității, deoarece noțiunea de familie și regulile de transmitere a bunurilor unei familii s-au bazat pe apartenenta biologică a membrilor săi.

Filiația biologică generează o serie de raporturi juridice și de aceea este reglementată din punct de vedere legal. Toate sistemele judiciare ale lumii, de la începutul civilizației umane, au prevederi speciale referitoare la filiația față de mamă și cea față de tată.

Statistici recente, raportate în mai multe țări ale lumii, estimează că 1 din 10 persoane are dubii referitoare la părinții săi biologici, în special legate de tatăl biologic.

  • Educație
    • Cursuri online de medicină legală
    • Disciplina de Medicină Legală și Bioetică, Stomatologie
    • Disciplina de Medicină Legală și Bioetică, Medicină Generală
  • Cercetare

Căutare

©2025 Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici